David Neacsu - Himalaya

David Neacsu

David Neacsu si-a inceput cariera mai intai ca instructir in cadrul scolii de ghizi nationali a BTT-ului, iar apoi la Centru Universitar Bucuresti. Apoi, a ocupat timp de doi ani functia de director de agentie de turism in cadrul unei firme

fondate de fosti elevi. In anul 1993, David Neascu s-a hotarat sa-si construiasca propia afacere, si asa venit cu ideea sa deschida magazine Himalaya, pentru a aduce echipamente pentru care avea nevoie el in primul rand.

 

Articole din presa:

 

Antreprenorul care a ocupat cu magazine o stradă întreagă din Bucureşti

Între cei doi poli la care visează pasionaţii de senzaţii tari din România, se află o porţiune din Calea Moşilor, colţ cu Bărăţiei, unde David Neacşu a aşezat polul echipamentelor sportive outdoor.
Se împlinesc 20 de ani de când alpinistul David Neacşu voia să plece pe Everest. Organizatorul expediţiei a fugit însă cu o parte din banii strânşi, iar alpinistul a rămas acasă şi a pus bazele unei afaceri. Între timp, a bifat două victorii importante: a ajuns pe Everest şi a câştigat pariul pe piaţa de echipament sportiv pentru activităţi în aer liber din România. Graniţele micului său imperiu de bocanci, schiuri, haine impermeabile, corturi şi sute de accesorii se întind pe primii zeci de metri din Calea Moşilor, în spatele Magazinului Cocor. Cele cinci magazine, care ocupă o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, sunt vecine cu un magazin cu rochii de mireasă, cu o florărie, cu un atelier de reparat încălţări şi cu magazinul sportiv Salomon.
Tot nume inspirate de pasiunea pentru alpinism au şi depozitele firmei, întinse pe alţi 700 de metri pătraţi: Muntele Vinson, Elbrus, Carstensz Pyramid sau McKinley. La prima vedere, denumirile par o simplă înşiruire de vârfuri montane folosite ca strategie de marketing pentru pasionaţii de alpinism. Sunt, de fapt, primele vârfuri cucerite de alpinistul David Neacşu, mai cunoscut printre pasionaţi pentru expediţiile româneşti conduse de el în premieră pe toate continentele şi mai puţin pentru faptul că este proprietarul magazinelor Himalaya, compania cu 27 de angajaţi care se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.
L-am găsit pe Neacşu într-o cameră de aproximativ cinci metri pătraţi, după ce am parcurs vreo 50 de metri de magazin, făcându-mi loc printre căşti pentru alpinism, hamuri, carabiniere, pioleţi şi alte accesorii specifice. Stătea la un birou acoperit de teancuri de hârtii, albume îndesate cu fotografii din toată lumea, tablouri cu simboluri necunoscute şi obiecte pe care nu oricine le poate numi cu uşurinţă. „Asta este o mantra cu scriere în sanscrită pe care mi-a dăruit-o un lama când am plecat singur spre Everest pentru a pune la cale expediţia din 2003", a explicat el. La gât poartă un medalion dintr-o piatră cu model „ochi de tigru", extrasă din munţii Himalaya şi pe care „dacă o mai vedeţi la altcineva la gât, sigur face alpinism". La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele sale de pe Calea Moşilor. Zâmbeşte mult şi povesteşte cu lacrimi în ochi despre experienţele trăite, axându-se pe cele legate de alpinism şi mai puţin pe afacere, care este, potrivit lui, doar un mijloc de a-şi atinge visele.
Neacşu şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, mai întâi ca instructor în cadrul şcolii de ghizi naţionali a BTT-ului, iar apoi la Centrul Universitar Bucureşti. A ocupat apoi, timp de doi ani, funcţia de director de agenţie de turism în cadrul unei firme fondate de foştii săi elevi de la şcoala de ghizi, iar în 1993 a decis să îşi construiască propria afacere. „După ce mi-au degerat picioarele pe munte, am hotărât să fac un magazin pentru a aduce echipamente de care aveam nevoie eu în primul rând, iar, apoi, pentru a putea pleca oriunde în lumea asta fără să trebuiască să dau socoteală nimănui, să fiu propriul meu stăpân", descrie el principala motivaţie care l-a împins spre antreprenoriat. Un argument în plus au fost cei 7.000 de dolari pe care îi strânsese pentru o expediţie în Himalaya, care avea ca scop final escaladarea vârfului Cho Oyu şi care nu s-a mai concretizat pentru că liderul expediţiei a hotărât să plece cu banii strânşi până în acel moment.
Întâmplarea l-a inspirat în denumirea afacerii şi l-a motivat să inaugureze primul magazin. A investit cei 7.000 de dolari într-un spaţiu de aproximativ 40 de metri pătraţi din complexul comercial Unirea, la etajul patru, în aripa Călăraşi. Magazinul a fost construit sub forma unei cabane din lemn şi a fost ridicată în aproximativ trei luni chiar de cei care au lucrat apoi în magazin. „Nici eu nu ştiu de unde luam echipamentele atunci, aveam trei modele de bocanci, două de rucsacuri şi cinci carabiniere", spune, glumind, antreprenorul. În 1998, după ce magazinul Unirea a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, preţul chiriei a crescut, iar Neacşu a fost nevoit să caute un alt spaţiu în care să îşi vândă echipamentele. L-a găsit în apropiere, pe Calea Moşilor. După ce l-a închiriat, a muncit vreme de doi ani la amenajarea acestuia, mai ales din cauza subsolului, care fusese lăsat în paragină.
A reuşit să inaugureze magazinul la începutul anului 2000. „Aveam 11 angajaţi şi abia îmi permiteam să le plătesc salariile. Nu am avut bani şi pentru pază şi, în primele trei luni de funcţionare, am dormit în faţa magazinului, într-un cort", îşi aminteşte el. Era o perioadă când furnizorii de echipamente nu aveau încredere în oamenii de afaceri din România, iar Neacşu trebuia să facă plata pentru marfă în avans, aspect care îngreuna situaţia antreprenorului aflat la început. După trei luni, a reuşit să ajungă la linia de plutire, mai cu seamă că încheiase şi contracul cu firma Mammut, unul dintre cele mai profitabile branduri din magazinele sale şi în prezent. După un an şi jumătate, a extins spaţiul cu încă o încăpere, dedicată alpinismului, şi a cumpărat spaţiul magazinului, în schimbul unei sume de 45.000 de euro.
În 2003, Neacşu a închiriat şi cele două spaţii aflate vizavi de magazinul iniţial, pe care le-a dedicat vânzării de îmbrăcăminte Mammut şi încălţăminte, iar, ulterior, a cumpărat şi cele două spaţii, investind circa 600.000 de euro în acestea. Alte două, destinate bicicletelor high end de munte, dar şi altor branduri de haine pentru sportivi, le-a inaugurat în 2006 în spaţii închiriate, pe care antreprenorul ar vrea de asemenea să le cumpere. În toate sunt expuse aproximativ 5.000 de produse ale unor branduri de echipamente outdoor precum Petzl, Mammut, Austrialpin, Silva, Gerber, Tendon, Lowa, Asolo, Rock Empire, Nikwax, Lorpen, Laken, NicImpex, Julbo, Trimm, Suunto, Deuter, Kovea. A reuşit să câştige contractele cu ei prin participarea la târgurile de profil, cum ar fi cel care se organizează în luna februarie la München sau cel de la jumătatea lunii iulie din Elveţia, dar şi în China sau Statele Unite ale Americii. Nu ratează târgurile, deoarece „în fiecare an se schimbă lucrurile, ca şi în telefonie, IT şi altele". Face comenzile cu nouă luni sau chiar cu un an înainte. Dacă la început câştiga cu greu încrederea furnizorilor, acum termenele de plată de la branduri precum Mammut sau Petzl ajung chiar şi la 90 de zile. „Au venit chiar la mine acasă să se convingă că nu vând într-un apartament", spune Neacşu.
Pe lângă vânzarea în magazinele proprii, în primii ani antreprenorul a făcut şi distribuţie pentru magazinele specializate răspândite în ţară. A atins maximul afacerii în 2007, când firma sa a înregistrat venituri de 13,5 milioane de euro şi profit de 500.000 de euro. A atras şi interesul cumpărătorilor, însă a renunţat la acest gând când a văzut cine avea să îi conducă afacerea în continuare. „Făcusem auditul în 2008, dar, când am dat mâna cu viitorul cumpărător, m-am răzgândit. Nu am mai vândut chiar dacă mi-a oferit o sumă frumoasă, 6,4 milioane de euro."
Criza, creşterea TVA-ului de la 19 la 24% şi devalorizarea leului nu l-au ocolit. „În 2009, când m-am întors din Antarctica, după alte două luni petrecute în America de Sud, am avut un moment de cumpănă când am văzut nebunia de aici şi am tras frâna de mână", spune el, referindu-se la faptul că a oprit livrarea către distribuitori, mulţi dintre ei datornici, şi s-a axat pe vânzarea în magazinele proprii. O altă decizie pe care a luat-o a fost să menţină preţurile la acelaşi nivel cu cele din 2008, scăzând astfel marja de profit din cauza devalorizării leului. Astfel, chiar dacă profitabilitatea a scăzut, volumul vânzărilor a înregistrat pe timp de criză creşteri de circa 20%.
Antreprenorul spune că în prezent cele mai vândute produse sunt hainele brandului Mammut, care generează 40% din vânzări, încălţările - ajunge să vândă anual circa 14.000 de perechi de bocanci - reprezentând 20% din vânzări, iar apoi urmează echipamentele de alpinism şi camping. Un motor important al afacerii sunt vânzările de pe site-ul Himalaya, unde, după doi ani de la lansare, sunt listate circa 70% din produsele disponibile în magazinele fizice şi care aduce vânzări lunare de aproximativ 70.000 de lei, în creştere cu 60% faţă de anul trecut. Totuşi, antreprenorul nu încurajează cumpărarea hainelor sau bocancilor de munte astfel, fiind lucruri care trebuie încercate la faţa locului.
80% dintre venituri sunt aduse însă de contractele cu instituţii ale statului şi companii, care au nevoie de echipamentele sale. A început cu contracte cu trupele speciale, către care furnizează echipament încă din perioada magazinului din Unirea, iar, în prezent, colaborează cu aproximativ 40 de instituţii şi companii, printre care firme de alpinism utilitar, Inspectoratul Special pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Primăria Municipiului Bucureşti, Dunărea de Jos (care foloseşte echipamentele de camping ale antreprenorului în perioadele de urmărire a sturionilor, când dorm pe malul Dunării), Vodafone.
Se ocupă de contracte şi de magazine în cele câteva zile în care se află în ţară, iar în restul timpului se bazează pe cei 27 de angajaţi, mulţi dintre ei fiind alături de el de la începutul afacerii. Pe aceştia îi numeşte parteneri şi prieteni.
Alpinistul îşi fixează plecările cu un an înainte, direcţionând către acestea surplusul de profit de la magazin. David Neacşu nu îşi clasifică expediţiile în funcţie de gradul de dificultate, ci de stările pe care i le-au generat: cea mai palpitantă, cea mai liniştită, cea mai frumos colorată, cea mai frumos mirositoare. „Dacă ar fi să îmi rezum viaţa în scris, aş scrie trei cărţi despre mine: una despre expediţia în Papua-Noua Guinee, cea mai palpitantă, a doua despre expediţia în Antarctica în care, timp de o lună, mi-au tremurat picioarele de emoţie, iar alta despre tot ce am făcut în viaţa mea, inclusiv expediţia pe Everest. Afacerea este o mică parte din viaţa mea, un mijloc prin care îmi îndeplinesc visele", povesteşte antreprenorul. Şi, pentru că are multe de povestit, din 2008 a devenit şi vorbitor motivaţional în cadrul unor conferinţe ţinute de companii, în care îi învaţă pe oamenii de afaceri că nimic în lume, nici măcar construirea unui business, nu este imposibil dacă el a reuşit să urce pe Everest. O afacere se asemănă, din multe puncte de vedere, cu escaladarea unui munte, iar zicala „Nu vârful, ci drumul până acolo contează" este, din punctul lui de vedere, cât se poate de poate de reală. Le-a spus oamenilor din companii precum Sanofi-Aventis, Regina Maria, Danone, Covalact, ING sau Nivea că, deşi nu şi-au atins încă Everestul, trebuie ca măcar să viseze la acesta.
Escaladarea pe Everest din urmă cu 11 ani, prima expediţie românească pe Everest, a fost cea care l-a marcat cel mai mult. „Niciunul din cei 14 români nu a păţit nimic grav, dar am reuşit să vorbesc despre aceasta abia la trei ani după." Una din cele mai palpitante expediţii a fost cea din Papua-Noua Guinee, din 2007, când el şi echipa sa au fost luaţi ostatici de către triburile de acolo: „Nu conta că suntem români, fiindcă eram albi, pe noi scria dolari". În schimbul eliberării, papuaşii voiau de la ei 10.000 de dolari. Au negociat şi au reuşit să scape în cele din urmă cu plata a 1.600 de dolari, toţi banii pe care i-au avut în buzunar, apoi au trecut, nu fără probleme, prin teritoriul minei Grasberg, cea mai mare mină de exploatare de aur din lume, cu un diamentru de circa 170 de kilometri. „Lacul de exploatare avea o adâncime de 800 de metri, era plin de maşini cu roţile cât noi, ca în Kafka." Au reuşit să negocieze cu ambasada americană traversarea minei fără permis şi au reuşit astfel să evite întoarcerea prin tribul papuaş.
Expediţia din 2009 în Antarctica a fost cea mai dificilă, atât din punctul de vedere al pregătirii, cât şi financiar: 33.570 dolari a costat doar taxa expediţiei, iar pregătirea fizică a durat un an de zile. „Mi-au tremurat picioarele de emoţie şi, dacă aş mai avea banii ăştia, m-aş mai duce o dată." Costurile pentru expediţii variază în funcţie de zonele în care sunt făcute. Spre exemplu, pentru o expediţie în Alaska, unde merge anual şi a învăţat deja obiceiurile locului, plăteşte circa 2.000 de dolari, în care sunt incluse taxa de rezervaţie, plata şerpaşilor, a bucătarilor şi a mâncării. Expediţia de o lună în Tibet l-a costat aproximativ 3.000 de euro, iar cea din Noua Zeelandă, 4.000 de euro. În Peru, unde a ajuns pentru a 12-a oară, a cheltuit 1.500 de dolari. „Ştiam ce să mănânc, ştiam unde să dorm, ştiu limba şi mă pricep să negociez la sânge, totul duce la negociere. Oricum, ce fac eu costă mult mai puţin decât orice concediu făcut în general de oamenii de afaceri de aici."
Trendul de vacanţe inedite, care să implice trasee cu grad mare de dificultate, precum cele pe Kilimanjaro, Caucaz, Mont Blanc, a început să prindă din ce în ce mai mult pe seama faptului că tot mai mulţi angajaţi în multinaţionale simt nevoia de a evada din rutina în care au intrat, observă Neacşu. „În perioada aceasta, începe sezonul de escaladare a muntelui Kilimanjaro şi cred că sunt aproximativ 60 de români care vor pleca anul acesta acolo", spune el.
Alpinistul a fost primul român care a escaladat cel mai înalt munte al Africii, iar mulţi din cei care se pregătesc pentru o astfel de expediţie vin în magazinele lui nu doar pentru a-şi lua echipamentul, ci şi pentru a se sfătui cu el. Neacşu îşi aminteşte de o doamnă directoare din cadrul Raiffeisen care a venit în magazin cu scopul de a se echipa pentru Kilimanjaro. Se apucase de trei luni de acest sport şi, deşi a subestimat-o la început, a escaladat Caucazul, vârful Mont Blanc, dar şi Aconcagua, cel mai înalt vârf din America de Sud. „La noi veneau de obicei altfel de oameni, cu mâinile degerate, dar s-a schimbat profilul în ultimul timp pentru că oamenii încep să se întoarcă la natură." Încurajează evadarea pe munte şi îi sfătuieşte pe cei care doresc să practice un astfel de sport să înceapă cu trasee de şase ore, pe munţii din România.
Pentru a susţine această tendinţă, conduce el însuşi grupuri de angajaţi din companii, prin intermediul unei agenţii care organizează team building-uri. „Muntele te împrieteneşte, iar stânca te modelează, trebuie să urci mult pe stâncă pentru a vedea cine eşti", explică Neacşu una dintre învăţăturile muntelui. Siguranţa pe munte, alături de pregătirea fizică, echipă şi somn sunt cei trei factori care, potrivit alpinistului, asigură reuşita unei expediţii. În ce priveşte echipamentul, costurile pentru un echipament de bază pentru o expediţie de timp de vară pornesc de la 1.000 de lei, iar pentru iarnă preţurile pornesc de la aproximativ 3.000 de lei. „Când aud aceste preţuri, mulţi spun că nu au nevoie de lucruri extravagante, dar uită că un astfel de echipament se cumpără pentru trei ani şi, în anumite situaţii, poate să le salveze viaţa", spune Neacşu.
El crede că marile lanţuri de magazine care vând, în majoritatea cazurilor, echipament mai ieftin, nu i-au afectat afacerea, clienţii lor întorcându-se la el în cele din urmă. „Nu ai cum să cumperi un bocanc de calitate de lângă o paletă de ping-pong, bocancul este un produs personalizat." În magazinele sale, Neacşu vinde exclusiv echipament pentru activităţi sportive în afara terenurilor clasice de sport, în timp ce concurenţii intraţi pe piaţă vând mai ales echipament pentru sporturile tradiţionale.
A observat că mai este loc pe piaţa autohtonă pentru astfel de afaceri prin colaborarea cu cele 30 de magazine mici din ţară, către care vinde produsele în volume mici, în baza unor comenzi ferme. Crede însă că antreprenorii din provincie care încearcă să crească astfel de afaceri nu au destulă forţă să o facă. Alpinistul român Adi Glăvan şi-a lansat o afacere în domeniu în Timişoara, dând curs pasiunii sale pentru care nu exista niciun magazin în oraşul său. În primăvara anului 2005 a înfiinţat agenţia de turism de aventură axată pe activităţi montane şi team building-uri de aventură Par-Alpin, iar în toamna aceluiaşi an a deschis magazinul. Patru ani mai târziu a lansat şi un serviciu extern de securitate a muncii la înălţime şi de alpinism utilitar. Vinde branduri precum CAMP, Petzl, Beal, ATTA, Climbing Technology, Ortovox, iar cel mai profitabil este, potrivit lui, CAMP. Clienţii săi sunt fie copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, cu părinţi pasionaţi de mersul pe munte, fie tineri adulţi cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani care caută noi metode de relaxare în natură. Pachetele turistice integrează echiparea, dar şi conducerea grupurilor. Investiţia iniţială a fost de circa 20.000 de euro, iar veniturile au ajuns anul trecut la aproximativ 73.000 de euro. „Piaţa a fost afectată destul de mult de criză, primele fonduri tăiate au fost cele de la rubrica hobby, iar clienţii de team building au dispărut. Piaţa va creşte, dar încet şi fără un salt spectaculos", observă Glăvan.
Aceeaşi combinaţie de pasiune pentru alpinism şi munte şi lipsa echipamentelor specifice l-a inspirat şi pe Gabriel Motică să improvizeze sau să confecţioneze propriile echipamente. Imediat după Revoluţie, familia Motică a lansat firma Gamontec, formată mai întâi dintr-un atelier de manufacturare de rucsacuri ale mărcii Maramont. Participarea la târgurile internaţionale de echipamente outdoor le-a dat ideea să completeze afacerea cu importul şi distribuţia de astfel de echipamente pentru piaţa din România, astfel că, pe lângă brandul Maramont, comercializează şi mărcile Camlebak, Kayland, Fuse, Had, Pieps, Fizan, Kong, Demon, Limar, Solda, Victorinox, Dynastar, Lange. Au deschis ulterior şi magazinele proprii Maramontsport şi au intrat şi pe partea de comerţ online, bonul mediu cu care vând produsele ajungând la 300 de lei. Afacerea, pornită de la un capital de 2.000 de lei în 1990, le aduce astăzi venituri de 500.000 de lei (cca 110.000 de euro), vânzările fiind înjumătăţite comparativ cu cele dinaintea crizei. La fel ca în cazul Himalaya şi Par-Alpin Grup, clienţii sunt persoanele pasionate de sporturile montane şi de ieşirile în natură, precum şi diverse companii care au nevoie de echipament.
Nu toţi pasionaţii care intrat pe această piaţă au rezistat însă: Alexandra Coliban, fiica alpiniştilor Taina şi Emil Coliban, povesteşte pe site-ul Ascent.ro, singurul prin care firma mai comercializează echipamentele, modul cum a evoluat afacerea Ascent. De la producţia de rucsacuri şi haine improvizate din petice cu blocatoare şi colţari fabricate de prieteni, 'prin uzinele patriei', la vânzarea de produse ale unor firme precum Atomic, Buff, Climbing Technology, Deuter, Kama, Lasting, Milo, Suunto, Polar, Salomon, The North Face, Scott, Olang, Rossignol. Au deschis primul magazin Ascent în 1998, în Bucureşti, iar apoi s-au extins în Braşov, Iaşi, Timişoara, ajungând la şase magazine. Compania a închis însă toate magazinele, iar în prezent activează doar online, cu intenţia de a inaugura în curând un showroom. Mountain Experts este o altă afacere care nu a reuşit să se adapteze crizei; chiar dacă se afla în zona Piaţa Universităţii, a dat faliment în 2009. O reţetă care a reuşit a fost a francezilor Salomon, care activează pe piaţa autohtonă cu două magazine stradale, unul în Braşov, iar altul pe aceeaşi stradă pe care se află Himalaya, dar şi cu un magazin în centrul comercial AFI Palace Cotroceni şi care a ajuns anul trecut la venituri de 1,36 mil. euro, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Toţi jucătorii de pe piaţa de echipament sportiv outdoor ocupă o felie de circa 100 de milioane de euro, potrivit lui David Neacşu, parte a unei pieţe totale de echipament sportiv estimate la 400 de milioane de euro. Piaţa este dominată de marii jucători precum Decathlon, Intersport şi Hervis Sports. Dacă retailerii autohtoni se concentrează pe spaţiile stradale sau pe online, circa 90% din cele 100 de ma-ga-zine de arti-cole spor-tive de-ţi-nute de aceştia se află în malluri sau par-curi co-mer-ciale. Situaţia nu este însă foarte optimistă nici pentru aceştia. Primul intrat pe piaţă, Intersport, cu afaceri de 25,7 milioane de euro anul trecut, a înregistrat pierderi de aproximativ 4 milioane de euro, pe fondul deschiderii a trei magazine: centrul comercial AFI Ploieşti, Promenada Mall din Bucureşti şi centrul comercial dezvoltat de NEPI în Galaţi. Criza a dat planurile peste cap şi austriecilor de la Hervis. Compania a mizat la intrarea în ţară, în 2007, pe provincie, magazinul din Bucureşti fiind doar al cincilea pe listă, după magazinele deschise în Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu şi Oradea. În 2008 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 13 milioane de euro, iar anul trecut a ajuns la afaceri de 15,9 milioane de euro şi a trecut pe pierderi de circa 12.000 de euro. Lupta urmează să se intensifice pe această piaţă, prin mutarea pe care Immochan a anunţat-o anul acesta, aducerea în ţară a lanţului spaniol de articole sportive Decimas, care va deschide un magazin în cadrul proiectului din Drumul Taberei şi unul în proiectul Coresi din Braşov.
Neacşu urmăreşte mişcările din piaţă, dar se gândeşte mai mult la expediţii. Plănuieşte o nouă călătorie în Papua-Noua Guinee, la începutul anului viitor va merge în Uganda, la anul, în Canada sau Islanda, iar în toamna anului viitor va face ceva diferit, „pentru că e cazul". În ce priveşte dezvoltarea afacerii, vrea ca în această toamnă să lanseze un magazin online destinat brandului Mammut, iar anul viitor vrea să deschidă un nou magazin, destinat brandului indonezian Icebreaker, axat pe producţia de haine din lână Merinos. Neacşu nu a renunţat însă nici la ideea care i-a venit înainte de criză, de a construi un mall dedicat echipamentelor pentru activităţi în aer liber. Inspirat de malluri din Grenoble, Franţa şi Argentina, acesta ar fi construit din lemn, pe o structură metalică. „Când intră într-un magazin de genul acesta, omul trebuie să simtă căldura. O clădire din oţel şi sticlă este simplu să închiriezi", spune el. Antreprenorul aşteaptă însă momentul potrivit. „Am posibilitatea să îl fac, dar cred că nu este încă momentul, din cauza crizei din care nu am ieşit încă, dar şi a culturii turistice a outdoor-ului, mai puţin dezvoltată decât în statele vestice."

Businessmagazine - 2014

 

 

Cât valorează piaţa autohtonă de echipament sportiv outdoor

Toţi jucătorii de pe piaţa de echipament sportiv outdoor ocupă o felie de circa 100 de milioane de euro, potrivit lui David Neacşu, proprietarul magazinelor Himalaya, parte a unei pieţe totale de echipament sportiv estimate la 400 de milioane de euro. Piaţa este dominată de marii jucători precum Decathlon, Intersport şi Hervis Sports. Dacă retailerii autohtoni se concentrează pe spaţiile stradale sau pe online, circa 90% din cele 100 de ma-ga-zine de arti-cole spor-tive de-ţi-nute de aceştia se află în malluri sau parcuri comerciale. Situaţia nu este însă foarte optimistă nici pentru aceştia. Primul intrat pe piaţă, Intersport, cu afaceri de 25,7 milioane de euro anul trecut, a înregistrat pierderi de aproximativ 4 milioane de euro, pe fondul deschiderii a trei magazine: centrul comercial AFI Ploieşti, Promenada Mall din Bucureşti şi centrul comercial dezvoltat de NEPI în Galaţi. Criza a dat planurile peste cap şi austriecilor de la Hervis. Compania a mizat la intrarea în ţară, în 2007, pe provincie, magazinul din Bucureşti fiind doar al cincilea pe listă, după magazinele deschise în Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu şi Oradea. În 2008 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 13 milioane de euro, iar anul trecut a ajuns la afaceri de 15,9 milioane de euro şi a trecut pe pierderi de circa 12.000 de euro. Lupta urmează să se intensifice pe această piaţă, prin mutarea pe care Immochan a anunţat-o anul acesta, aducerea în ţară a lanţului spaniol de articole sportive Decimas, care va deschide un magazin în cadrul proiectului din Drumul Taberei şi unul în proiectul Coresi din Braşov.

Businessmagazine - 2014

 

 

Cât a costat una dintre cele mai dificile expediţii ale unui alpinist român

La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele Himalaya de pe Calea Moşilor. ce se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.

Alpinistul David Neacşu a povestit într-un articol anterior acordat Business Magazin despre expediţia din 2009 în Antarctica a fost cea mai dificilă, atât din punctul de vedere al pregătirii, cât şi financiar: 33.570 dolari a costat doar taxa expediţiei, iar pregătirea fizică a durat un an de zile. „Mi-au tremurat picioarele de emoţie şi, dacă aş mai avea banii ăştia, m-aş mai duce o dată." Costurile pentru expediţii variază în funcţie de zonele în care sunt făcute. Spre exemplu, pentru o expediţie în Alaska, unde merge anual şi a învăţat deja obiceiurile locului, plăteşte circa 2.000 de dolari, în care sunt incluse taxa de rezervaţie, plata şerpaşilor, a bucătarilor şi a mâncării. Expediţia de o lună în Tibet l-a costat aproximativ 3.000 de euro, iar cea din Noua Zeelandă, 4.000 de euro. În Peru, unde a ajuns pentru a 12-a oară, a cheltuit 1.500 de dolari. „Ştiam ce să mănânc, ştiam unde să dorm, ştiu limba şi mă pricep să negociez la sânge, totul duce la negociere. Oricum, ce fac eu costă mult mai puţin decât orice concediu făcut în general de oamenii de afaceri de aici."

Trendul de vacanţe inedite, care să implice trasee cu grad mare de dificultate, precum cele pe Kilimanjaro, Caucaz, Mont Blanc, a început să prindă din ce în ce mai mult pe seama faptului că tot mai mulţi angajaţi în multinaţionale simt nevoia de a evada din rutina în care au intrat, observă Neacşu. „În perioada aceasta, începe sezonul de escaladare a muntelui Kilimanjaro şi cred că sunt aproximativ 60 de români care vor pleca anul acesta acolo", spune el.
Alpinistul a fost primul român care a escaladat cel mai înalt munte al Africii, iar mulţi din cei care se pregătesc pentru o astfel de expediţie vin în magazinele lui nu doar pentru a-şi lua echipamentul, ci şi pentru a se sfătui cu el. Neacşu îşi aminteşte de o doamnă directoare din cadrul Raiffeisen care a venit în magazin cu scopul de a se echipa pentru Kilimanjaro. Se apucase de trei luni de acest sport şi, deşi a subestimat-o la început, a escaladat Caucazul, vârful Mont Blanc, dar şi Aconcagua, cel mai înalt vârf din America de Sud. „La noi veneau de obicei altfel de oameni, cu mâinile degerate, dar s-a schimbat profilul în ultimul timp pentru că oamenii încep să se întoarcă la natură." Încurajează evadarea pe munte şi îi sfătuieşte pe cei care doresc să practice un astfel de sport să înceapă cu trasee de şase ore, pe munţii din România.
Pentru a susţine această tendinţă, conduce el însuşi grupuri de angajaţi din companii, prin intermediul unei agenţii care organizează team building-uri. „Muntele te împrieteneşte, iar stânca te modelează, trebuie să urci mult pe stâncă pentru a vedea cine eşti", explică Neacşu una dintre învăţăturile muntelui. Siguranţa pe munte, alături de pregătirea fizică, echipă şi somn sunt cei trei factori care, potrivit alpinistului, asigură reuşita unei expediţii. În ce priveşte echipamentul, costurile pentru un echipament de bază pentru o expediţie de timp de vară pornesc de la 1.000 de lei, iar pentru iarnă preţurile pornesc de la aproximativ 3.000 de lei. „Când aud aceste preţuri, mulţi spun că nu au nevoie de lucruri extravagante, dar uită că un astfel de echipament se cumpără pentru trei ani şi, în anumite situaţii, poate să le salveze viaţa", spune Neacşu.

Businessmagazine - 2014

 

 

David Neacsu: Cu picioarele pe pamant si capul in nori

Cel putin asta trebuie sa fi simtit David Neacsu cand a ajuns pentru prima oara pe varful Everest, in 2003, dupa o expeditie de trei luni care a stabilit un nou record pentru Romania, dar "pe care n-as mai repeta-o in ruptul capului, era sa ma coste viata".
Neacsu a realizat in total 29 de expeditii pe toate continentele - "mai putin Antarctica, unde voi ajunge in decembrie", a urcat pe cei mai inalti munti din lume, a privit cum izvoraste din piatra Amazonul si a baut ajacuzca cu samanii in jungla. Dar, cand se intoarce la Bucuresti, exploratorul revine la casa sa din Otopeni unde a adunat suveniruri din toata lumea si redevine proprietarul full time al magazinelor Himalaya (echipamente sportive). "Eu nu sunt totusi comerciant, vreau sa-mi vand afacerea si sa revin la meseria mea initiala de ghid. Sunt alt om cand calatoresc decat atunci cand sunt in oras, viata trebuie traita nu consumata."

Exista intr-adevar o diferenta intre omul din spatele biroului din magazinul Himalaya si cel care vorbeste despre triburile din Amazon si despre serile in hamacul de pe terasa sa, la o ceasca de cafea la ibric, in bucataria luminata a casei din Otopeni.
"Seara vin acasa, ma pun in hamacul pe care l-am adus din Guadalajara (deasupra hamacului e asezata o rugaciune budista pentru pacea in lume), fumez un trabuc si beau drambuie si ascult greierii care ajung sa nu ma mai ia in seama si sar pe mine. O sa mai pun aici, pe terasa, o masa mare cu scaune si o canapea."
De altfel, casa in care Neacsu sta din octombrie anul trecut e inca in amenajare? de 4 ani de zile. "Casa e construita in intregime de mine dupa un model de locuinta din Quito, Ecuador, unde am fost intr-o expeditie in anul 2000. Mi-a placut foarte tare, am desenat- o pe un servet si patru ani mai tarziu o construiam. Insa amenajarea interioara am lasat-o pe mana unei echipe, a fost finalizata anul trecut in toamna, cand eu eram plecat si cand m-am intors am gasit ceva diferit fata de ce imi doream. Prin urmare i-am concediat, am adus alta echipa si am luat totul de la inceput."

La parterul casei se afla o sauna "pe care mi-am dorit-o dintotdeauna si am construit practic casa in jurul ei", un living mare cu mobila din bambus si geamuri mari si pereti goi in asteptarea tablourilor din Malaiezia, a mastii din Borneo si a corpurilor de iluminat infasurate inca in celofan.
"Nici gresia asta nu?mi place, o sa o scot si o sa pun piatra pe jos, iar corpul acesta din faianta va fi din lemn si va avea cate un compartiment diferit ca marime pentru fiecare dintre statuetele de abanos pe care le am in dormitor deocamdata."
Cele doua dormitoare amenajate la etaj sunt aranjate in acelasi stil asiatic, cu mobila neagra si mult bambus si ascund in sertare cani din Peru, sculpturi din margele din Mexic si scoici din Bali, o palarie de paie din Panama pe raft si un morman de carti despre Himalaya langa pat.

"Imi place sa iau ceva din fiecare loc - din Himalaya am luat cutite de la taietorii de iaci, mai am un cutit si o sabie de la luptatorii indieni, o cruce incasa si o statueta din Machupichu care reprezinta mai multe animale si in ansamblu simbolizeaza "doctor" in cultura incasa. Dar piesa mea preferata se afla in magazin si e o scoica pe care am descoperit-o in Everest (varful care s-a inaltat din mare) si care e veche de 7 milioane de ani dupa spusele geologului Marcian Bleahu."
Din nou in bucataria care pastreaza inca aroma cafelei si a trabucului d-abia aprins, Neacsu povesteste despre coltul de mistret imbracat in argint care sta pasnic pe masa.
"In 2000, eram in jungla, in Amazon si, la un moment dat, ghidul cu care eram a ridicat mana stanga (pe munte cand ridici mana stanga inseamna pericol) si ne-am retras in spatele unui copac cat casa. Era o liniste mormantala si nu intelegeam de ce ne-am oprit cand o turma de mistreti a navalit pe langa noi, ne-ar fi calcat cu siguranta in picioare daca nu eram la adapost. Coltul asta e de la unul dintre mistreti, iar in 2005, cand am fost intr-un oras in sudul Mexicului unde e cea mai mare mina de argint din lume, am imbracat coltul in argint si acum il port la gat ca amuleta."

Dar asta este doar una dintre alte zeci de povestiri si "toate aceste experiente te afecteaza, dar la un moment dat trebuie sa nu mai pui intrebari si doar sa observi. Exista lucruri fantastice in lume si cred ca nimic nu e la intamplare si ca exista lucruri mai presus de noi. Ultima calatorie care m-a schimbat foarte mult a fost o simpla calatorie de patru zile la muntele Athos unde m-am intalnit cu un calugar, fost alpinist pe care il stiam de 20 de ani si care de 8 ani s-a calugarit. Am mers impreuna pe muntele Athos si am facut bivuac (au dormit sub cerul liber)".
Despre urmatoarea sa aventura, in Antarctica, David Neacsu spune ca "plec in decembrie si vreau sa ajung pe cel mai inalt munte de pe continent, Vilson,unde sunt temperaturi de minus 40-50 de grade. Am inceput deja sa ma pregatesc, de patru luni merg in fiecare weekend pe munte, de doua ori pe saptamana ma duc la sala sa lucrez anumite grupe de muschi si am fost in Franta doua saptamani la catarat".
De ce si acolo? "Pentru ca sunt curios ca orice om de pe planeta..."

Businessmagazine - 2008

 

 

Magazinele Himalaya au vandut o pereche de schiuri cu 1.600 euro

Cea mai scumpa pereche de schiuri care a fost vanduta de magazinele Himalaya in decembrie a costat 6.700 lei si a fost cumparata de un medic. "Am adus pe comanda schiurile Atomic GS, schiuri din gama de competitie. Pretul include schiurile si legaturile. Persoana care le-a cumparat de la noi ne este client de 15 ani de cand am deschis primul magazin", spune David Neacsu, proprietarul magazinelor Himalaya, care anul trecut au inregistrat o cifra de afaceri de 13,5 mil. euro.
Neacsu detine in Bucuresti patru magazine si inca unul in Brasov.
Cele mai ieftine schiuri se vand in magazinele Himalaya la pretul de 1.100 de lei, iar cel mai ieftin clapar costa 800 de lei.

ZiarulFinanciar - 2010

 

 

Ceasuri pentru munte

David Neacsu, proprietarul magazinelor Himalaya, a condus in 2003 prima expeditie romaneasca pe Everest si a participat la aproximativ 30 de expeditii pe cele mai inalte varfuri de munte din lume. Iar pe fiecare munte explorat a purtat un anumit model de ceas. „Am ceasuri in functie de unde ma duc. De exemplu in Antarctica am avut un model special de ceas Shunto care se poarta la gat, pentru ca daca dai manusa jos sa verifici timpul sau presiunea atmosferica pe ceas, iti ingheata instant mana", spune Neacsu. Pentru expeditiile pe Everest, are aproximativ 5 ceasuri Shunto nu mai scumpe de 250 de euro insa perfecte pentru altitudini inalte, „trei dintre ele sunt acum imprumutate unor alpinisti". La prima sa expeditie pe Everest in 2003, a avut insa un Tissot
T-Touch , daruit de Adrian Nastase, „eu purtam atunci un Cassio Track care imi placea mult, dar era mai greoi si inainte de plecarea pe Everest am primit in dar un Tissot care s-a stricat totusi dupa doi ani, era primul model al lor de acel gen, cred ca acum sunt mai bune". Alpinistul a revenit la modele Shunto si Cassio, iar acum poarta la mana un model Cassio de care nu se desparte si pe care l-a cumparat in urma cu doi ani si care a costat doar 2.000 de lei, dar are tot ce trebuie pentru munte: carcasa de titan cu altometru, barometru, ceas cu alarma si busola. „In ultima expeditie in Peru il setam sa sune la diferite altitudini, are o alarma speciala pentru altitudini inalte."
Totusi in zone mai reci David Neacsu poarta un Shunto X Lander Black, model realizat in editie limitata de 100 de ceasuri, pe care l-a primit in dar chiar din partea companiei Shunto. Neacsu are in total 8 ceasuri pentru munte insa al noualea va fi un clasic, Vacheron Constantin, un model „extraplat, mai elegant pe care sa-l pot purta si la un costum".

ZiarulFinanciar - 2009

 

 

Cine castiga bani de pe urma ninsorilor si gerului

Ninsorile abundente din acest inceput de an au adus pe langa probleme, blocaje rutiere sau accidente si castiguri in buzunarele unor comercianti. Este vorba de magazinele care comercializeaza echipamente pentru sporturile de iarna.
Vanzarile din magazine au explodat, luna ianuarie aducand pentru anumiti comercianti vanzari cat pentru doi ani.

"In ianuarie am avut cele mai mari vanzari de cand am magazine. Am vandut intr-o singura luna cat am vandut in ultimii doi ani in total", spune David Neacsu, alpinist si proprietar al lantului de magazine Himalaya.
In plus, fata de sezoanele de iarna trecute, in acest an, multi romani au venit sa cumpere imbracaminte de schi si bocanci de munte pentru a merge prin oras si a se proteja de temperaturile scazute si zapada de pe trotuare.
Si vanzarile bune nu s-au incheiat! "Mai speram pentru inca o luna de vanzari bune. Partiile ar putea fi practicabile pana in martie", adauga Neacsu
In medie, pentru un costum de schi, clientii au cheltuit 1.500 lei. Doar in magazinul Himalaya au fost vandute 4.000 de costume. Pentru o pereche de schiuri cu clapari si bete suma medie cheltuita a fost de 2.000 de lei.
Cu toata aceasta explozie a cererii, proprietarul spune ca nu a majorat preturile, ci, dimpotriva, a facut oferte pentru a creste volumul de vanzari.
Pe partea de magazine online, vanzarile au evoluat diferit. Dupa un varf de crestere in decembrie, cumparatorii au asteptat "ofertele" si reducerile de pret care au inceput in urma cu o saptamana.
In primele doua saptamani din februarie, un magazin online de profil a facut vanzari cat toata luna ianuarie.
" In decembrie am vandut dublu fata de ianuarie. In ianuarie, in zilele in care ningea primeam comenzi, iar cand se opera ninsoarea incetau si comenzile. Clientii au asteptat reducerile pe care am inceput sa le facem in urma cu o saptamana. Imediat au crescut si vanzarile", spune George Turtureanu, director marketing Wintermag.
Cele mai bine vandute produse au fost accesoriile, ochelari de schi, protectii sau betele de schi.
Valoarea medie a unei comenzi a fost in acest sezon de 4,5 milioane lei.
Tot in clubul castigatorilor de pe urma iernii grele s-au inscris si produse precum lopetile de zapada, cauciucurile de iarna pentru autoturisme sau sarea grunjoasa.

incont - 2010

 

 

David Neacsu, Himalaya: Nu exista loc de pe planeta mai frumos ca Romania

Pentru David Neacsu, cunoscutul alpinist care a condus prima expeditie romaneasca pe Everest si proprietarul magazinelor Himalaya, Sarbatorile de Iarna sunt o ocazie sa-si incarce bateriile in Muntii Piatra Craiului, printr-un Craciun traditional, alaturi de cei apropiati, desi afacerile il vor mentine ocupat in perioada dintre Craciun si Revelion.

Un iubitor al naturii si al vietii, David Neacsu vorbeste, intr-un interviu acordat Business24, despre cum sarbatoreste Craciunul, despre ce inseamna pentru el Romania si cum isi va prezenta aventurile sale publicului, anul viitor.

Ce inseamna pentru dumneavoastra Craciunul?

Pentru mine Craciunul are miros de brad si de putin frig. Si, daca se poate, si de sorici. Fara frig, zapada si miros de brad trebuie sa spun insa ca nu pot concepe Craciunul.
In plus, acest Craciun va fi cel de "dupa sfarsitul lumii", dupa pararea anumitor oameni si un semn pentru mine ca am mai imbatranit un an.

Cum si unde sarbatoriti Craciunul? Sunteti adept al Sarbatorilor traditionale sau preferati ceva mai neconformist?

De Craciun plec pe munte, in Piatra Craiului, este "muntele meu de suflet". Am si scris o carte despre Piatra Craiului si probabil ca la anul o voi publica. Este o carte de suflet, despre ce "am patimit" in ultimii 36 de ani prin muntii lumii si ai tarii, dar mai ales ai tarii.

Pe langa aceasta prima carte, in care se va regasi si un capitol dedicat Everestului, mai pregatesc inca doua, una despre expeditia din Papua Noua Guinee, iar cea de-a treia despre Antarctica.

De vreo sapte - opt ani de zile Craciunul si Pastele il fac in Piatra Craiului, iar Revelionul intr-un satuc tot de-acolo. Ma voi intoarce dupa Craciun sa lucrez, iar pe 30 seara voi pleca din nou la munte.

Mi s-a intamplat sa fac Craciunul, cam acum opt ani intr-o tara calda, in Mexic, cu un brad artificial, la 32 de grade Celsius. A fost o prostie, imi venea sa rad.

Ei bine, nu mai plec niciodata de Craciun, Revelion si Paste. Cele mai frumoase sarbatori le-am petrecut in ultimii ani aici in Romania. Nu exista loc de pe planeta mai frumos ca aici.

Sa petreci Sarbatorile in Bucovina e un vis, sa te duci in Maramures, n-am cuvinte...

Sunt Sarbatorile de Iarna un moment de evadare din afaceri?

Cred ca fiecare weekend reprezinta pentru mine un moment de evadare. Exact ca si cand iti umpli rezervorul de energie sambata si duminica pe munte, iar apoi vii si-l consumi aici.
Din pacate sunt foarte multe lucruri urate care se intampla de luni pana vineri. Nu in magazinul meu, pentru ca acesta e o oaza de liniste si de oameni buni, ci din afara. Spre exemplu acum incerc de cateva luni sa recuperez o suma importanta de la stat, pentru un contract prin care am echipat cinci baze Salvamont din judetul Gorj.

Sarbatorile vor fi un prilej de a petrece cu un grup de oameni apropiati, sa ma bucur de prezenta lor si lucruri simple.

Ce i-ati cerut lui Mos Craciun?

In afara de autoritati ale statului mai competente, care sa-si onoreze datoriile? Altfel, Mos Craciun sunt eu. Mi-am cerut o haina, o pufoaica, ce va ajunge saptamana aceasta.

Eu iubesc echipamentele de munte si mi-am comandat o pufoaica din Elvetia de la firma Mammut, poate cea mai buna haina de puf din lume, bineinteles pentru munte.

Am facut atat efort in viata mea, iar acum, cand pot sa-mi iau niste lucruri de calitate foarte buna, le aleg pe cele de cea mai buna calitate.

Ce fel de Mos Craciun sunteti? Ce va place sa daruiti si cum alegeti cadourile pentru familie, prieteni?

In primul rand voi incerca sa fiu alaturi de fiicele mele. Una tocmai a nascut acum trei saptamani, iar cealalta urmeaza sa nasca foarte curand si vreau sa le ajut cat se poate de mult. Voi oferi familiei acele mici cadouri care fac sa fie intr-adevar Craciunul fericit - lucruri de care simt ca au ei nevoie. Am avut mintea foarte ocupata pana acum si mai am inca trei zile sa ma hotarasc.

Pentru prieteni o cutie de trabucuri, o sticla de bautura fina, pentru ca stiu care sunt gusturile lor. Chiar ieri unul din cei mai buni prieteni ai mei, care va pleca la schi in Franta, si-a luat un cadou din magazin.

In legatura cu prietenii, eu sunt si mare colectionar de magneti, iar de fiecare data cand sunt plecat aduc 3-4 magneti, inclusiv pentru prietenii mei foarte buni. Acum tocmai m-am intors din Patagonia si le-am adus magneti din acea zona.
Sunt gesturi mici, dar conteaza foarte mult pentru noi. Gesturile acestea raman in suflet. Ne stim de 30 de ani, iar cand ne uitam la magneti imi aduc aminte de toate locurile unde am fost si momentul in care le-am luat.

Aveti o urare pentru romani in prag de Sarbatori?

Sa inceapa o era noua pentru romani. As vrea sa fim mai buni, de noi depinde. Sa ne gandim de doua ori inainte de a face un lucru care ar putea sa-i doara pe ceilalti.

E momentul sa spunem ca ne-a ajuns. As vrea sa gandim impreuna cat mai multi, nu toti separat, ce ar fi cel mai bine pentru tara noastra. Imi iubesc tara mai mult decat ati putea crede.

Le urez Sarbatori Fericite si sa fim mai buni! Este momentul sa ne schimbam.

business24 - 2012

 

 

Cât plătesc bogaţii României să cunoască sărăcia altora

Alpinistul David Neacşu face expediţii la cheie pentru milionari şi politicieni. Conducătorul primei expediţii româneşti pe Everest (2003) îi taxează pe doritorii de aventuri cu 1.500-2.500 euro/persoană, ca să-i caţere în siguranţă prin zonele rarefiate şi semivirgine ale Terrei. Întâi a fost scânteia: „Totul a început când m-am dus să-mi reînnoiesc viza de America. Vroiam să plec în Statele Unite să mă plimb. Şi la coadă m-am întâlnit cu unul dintre directorii Orange, care mi-a zis: «Băi, de ce nu faci expediţii cu oameni care au încredere în tine, că ai văzut atâtea? Sunt mulţi români care vor să iasă din jungla asta citadină şi au bani»". Acum patru ani a fost contactat de un grup de directori şi afacerişti pe care i-a învăţat să se caţere pe crestele Carpaţilor: „Ieşirile în munţii noştri eu nu le fac pe trasee marcate, le fac pe văi alpine, pe chestii mai neortodoxe. Văzând că le place, le-am spus: «N-aţi vrea să ne propunem un target?». «Ba da. Care ar fi?» «Targetul principal în România ar fi să facem Colţii Morarului (n.r. - Munţii Bucegi), dar după aia haideţi să facem un munte înalt al Terrei!»".

Membrii expediţiei: bancher, milionar, politician, doctor
Până acum David Neacşu a organizat expediţii comerciale în Argentina, Chile, Insula Paştelui, Noua Zeelandă, Tasmania, Australia, Peru, în următoarele două luni va duce grupuri de oameni cu bani în Munţii Caucaz şi Alaska, la toamnă vizează Papua Noua Guinee, iar la anul va organiza escaladarea Vârfului Orizaba din Mexic (5.638 m), al treilea pisc ca înălţime din Anzi. Până acum, Neacşu a dus, contracost, în expediţii peste graniţe în jur de 30 de persoane, exclusiv bărbaţi, împărţiţi în grupuri mici, de 2-8 oameni. Spre exemplu, echipa care o să bată în iulie-august munţii Alaskăi, care o să pescuiască somoni cot la cot cu urşii grizzly şi o să viziteze Insula Kodiak e formată doar din 5 membri: „Un om politic şi fiul lui, un medic din Alba Iulia, un proprietar de fabrică de încălţăminte din judeţul Alba şi un proprietar de firmă de servicii din Bucureşti". În Caucaz vor merge, printre alţii, un director de vânzări alimente pe Ardeal, un bancher şi un milionar. Alpinistul explică de ce prezenţa sa la cârma unui grup de „montaniarzi amatory" costă atât de mult: „În 33 de ani de expediţii n-am avut nici o problemă, nu doar eu personal, nimeni din oamenii din jurul meu.
Am condus poate cea mai grea expediţie din România a tuturor timpurilor, «expediţia Everest», am organizat-o de la cap la coadă şi am şi participat la ea, iar oamenii ăia n-au murit, când, în mod normal, statisticile spun că unul din şase moare. Îi costă dacă vor să-l aibă pe David Neacşu cu ei să-i vegheze, să-i ajute să-şi atingă targetul şi să se întoarcă cu capul plin de cele văzute şi cu toate oasele la locul lor". Cei care-şi „cumpără" locul într-o asemenea expediţie primesc ceva de necumpărat: „Realizează că nu asta e civilizaţia, cea pe care o trăim zi de zi. Civilizaţia e să mergi într-un trib din Amazonia şi să vezi că oamenii ăia sunt mai fericiţi ca noi, şi nu au calculator şi maşină, şi nu divorţează, şi au copii fericiţi, şi-s roşii în obraji, şi nu ştiu ce să facă cu învelişul de la ciocolată, pentru că n-au mâncat în viaţa lor o ciocolată". Câştigul alpinistului David Neacşu din expediţii comerciale poate ajunge şi la 22.000 de euro pe an, bani cu care şi-a acoperit o parte - de obicei 50% - din costul de finanţare a expediţiilor personale efectuate în ultimii doi ani în Antarctica şi Noua Zeelandă. Restul finanţării şi-l asigură din buzunarul propriu, David Neacşu fiind el însuşi un om cu stare (în calitate de patron al lanţului de magazine de outdoor Himalaya, a avut doar în 2009 un profit de o jumătate de milion de euro).
Theodor Stolojan şi-a făcut „abonament" la expediţii
În 2009 Theodor Stolojan şi fiul său Vlad „l-au închiriat" pe David Neacşu pentru o expediţie în familie, de trei săptămâni, în Anzi: „Nu am urcat pe arhicunoscutul «inca trail», autostrada incaşilor unde se organizează excursii normale cu americani graşi, ci pe un vechi drum al incaşilor, descoperit în urmă cu numai 5 ani, care urcă până la 4.700 de metri prin şaua care desparte Vârful Salcantay (trad. «invincibil») de Machu Picchu". După expediţie, politicianul s-a declarat copleşit: „Mi-a spus că a fost cea mai fantastică călătorie a lui, cel mai frumos concediu pe care l-a făcut". David Neacşu povesteşte de ce: „Am vizitat obiective din Lima şi Cusco pe care nu le găseşti în Lonely Planet, am închiriat catâri şi porteri să ne ajute la cărat bagajele, am mărşăluit 8-12 ore pe zi, am trecut prin sate mici de trei case, uitate de lume, în Altiplano, am mâncat mâncărurile lor, am băut bere tradiţională din banane, am avut şi pălincă de la noi de-acasă.
Am traversat cea mai mare cultură de avocado din lume, în Peru, şi am cules cu mâna noastră fructe din pomi, deşi sunt foarte înalţi, cât stejarii. Cu o zi înainte să ajungem pe Vârful Machu Picchu am poposit într‑un sat, în mijlocul unei plantaţii de cafea, am văzut cum se vântură şi dezghioacă cafeaua şi am băut cafea, doar că a lor nu-i la fel de bună ca acea pe care o bem noi. E o zeamă extrem de neagră, un extract foarte concentrat, care se diluează cu apă". Punctul culminant al experienţei a fost pe Vârful Machu Picchu: „Cu ani în urmă, un ghid peruan mi-a arătat o piatră foarte mare la fosta şcoală incaşă din incinta cetăţii şi mi-a zis: «Pune-ţi palmele şi fruntea pe această piatră!». Deşi, în prezent, piatra este înconjurată şi nu li se mai dă voie turiştilor să o atingă, am reuşit într-un fel sau altul să-l fac pe domnul Stolojan să simtă lucrul ăsta". Deşi în urmă cu 6 ani presa vuia că Theodor Stolojan ar fi grav bolnav, David Neacşu a constatat contrariul: „Tipul ăsta e mult mai tânăr decât pare, are un suflet extrem de tânăr, este un adevărat camarad, din punctul meu de vedere. Rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni cu atât talent de a merge pe munte. Are un pas elastic, pe care ţi-l faci în mulţi ani de mers. Îl trădează şi felul cum pune mâna pe stâncă. Omul ăsta a mers pe munte toată viaţa şi cred că şi-a dorit toată viaţa să facă munte. Cred că, dacă n-ar fi fost politician, sigur s-ar fi făcut ghid". După succesul expediţiei private în Peru, Theodor Stolojan şi fiul său Vlad se antrenează pentru o nouă expediţie cu Neacşu, de data asta în Alaska.
Cum să ne curăţăm de politicieni
După experienţa pozitivă cu Theodor Stolojan, alpinistul David Neacşu crede că participarea cât mai multor politicieni la expediţii reprezintă o metodă sigură de curăţire a politicii româneşti: „Ieşirile astea, aventurile astea sunt benefice pentru suflet. Eu consider că multă lume din cei pe care-i considerăm conducătorii noştri, dacă ar face o astfel de călătorie, ar avea mai mult suflet şi ar înţelege într-adevăr că e nevoie şi de altceva decât de bani. Dacă un om politic ar veni în expediţie în Peru, în primul rând l-ai da cu capul de pietrele de la Machu Picchu ca să priceapă că nu e el buricul universului, ci că suntem cu toţii doar firicele de nisip... Şi, poate când o să vadă cum aceşti oameni din Altiplano terasează şi fac agricultură numai cu sapa, pe ceea ce noi numim «munţi abrupţi» în ţara noastră, va învăţa de la oamenii ăia că şi din piatră seacă poţi să produci ceva cu succes".

romanialibera.ro - 2010

 

 

Interviu: Pe cele mai înalte vârfuri ale planetei, alături de David Neacșu

Cu peste 36 de expediții la activ pe toate continentele (incluzând expediții pe Everest și Antarctica), David Neacșu, alpinist român de renume internațional, ne-a povestit despre cele mai importante și cele mai dragi locuri pe care le-a vizitat.

Pe David Neacșu l-am găsit în magazinul lui, unde vinde echipament de munte. Era înconjurat de geci, bocanci, căciuli, mânuși, agitat cum e orice comerciant în perioada sărbătorilor. Mă invită la el în birou, loc ticsit cu poze și amintiri din întreaga lume. Își aprinde un trabuc și, pe măsură ce vorbim despre interviu, se desprinde din ce în ce mai mult de viața din magazinul lui și se relaxează când vorbește despre expedițiile lui.

Am înțeles că te-ai întors de curând din Patagonia. Cu ce ocazie pe acolo?

Da, tocmai ce m-am întors din sudul Patagonei, dintr-o zonă numită Piedra Parada (Piatra Pierdută), unde am fost invitat alături de alte 1.600 de persoane, la o reuniune a alpiniștilor din toată lumea. Anul ăsta a fost un an jubiliar, a fost cea de-a zecea reuniune. Totul se desfășura într-un canion de peste 6 kilometri, iar la finalul canionului se află această Piedra Parada. Timp de 9 zile m-am cățărat de mă dor și acum mâinile.

Care au fost expedițiile de anul acesta?

În anul acesta, toată luna august am fost în Kamceatka. Este una dintre cele mai fantastice locuri de pe planetă, pentru că în fiecare an aproape, geografia locului se schimbă. Acolo sunt foarte mulți vulcani, ei erup și se schimbă total, nu mai arată muntele cum arăta acum 10 ani. Eu am mai fost în Kamceatka în 2002 și am vrut neapărat să repet această expediție, având în vedere că acel munte pe care am urcat, Kliucev (cel mai înalt vulcan activ din Europa și Asia), a erupt în 2010. Pe lângă faptul că s-a mai înălțat cu 180 de metri am avut de întâmpinat vremea, care a fost cea mai mare problemă.
Zona asta, unde am fost, era la 600 de kilometri de cea mai apropiată localitate. Pe lângă faptul că eram pierduți în inima Kamceatkăi, nu aveam voie să greșim cu nimic. De când vulcanul a erupt, drumul nu mai era același care era în 2002. Drumul este extrem de anevoios pentru că mergeai ca pe ouă. Dar după 12 zile am ajuns în vârf, doar că vremea s-a stricat foarte mult la coborâre. S-a lăsat o ceață de nu ne vedeam vârful bocancilor și a trebuit să mergem după GPS. Pe lângă faptul că eram obosiți, că eram nemâncați, că era ceață, eram pierduți. Nu aveam nici o siguranță că punctul acela de la GPS era corect. Ne chinuiam să ne asigurăm că nu rămânem și fără baterie la GPS, că dacă se mai întâmpla și asta...

În afară de toate acestea, zona Kamceatka este plină de urși grizzly. La coborâre, când am terminat cu zăpada și cu gheața, când s-a ridicat și puțin ceața, am văzut o poiană la vreo 2 ore de mers. Am zis, gata, acolo ne punem corturile! Era pentru prima dată după 12 zile când vedeam și noi un petec de iarbă. Când ne-am culcat și noi și eram fericiți că putem să dormim mai bine, vin urșii. Toată noaptea a trebuit să țipăm, să urlăm, să facem focul ca să nu vină urșii la noi. A trecut seara, am mai mers 2 zile și am coborât în taigaua siberiană. Era cald deja, 10-15 grade Celsius, doar că acolo sunt țânțari foarte mulți. E dezastru.

Am mai mers noi ce-am mai mers, până ce a venit o mașină 6x6 după noi și ne-a dus în Petropavlovsk Kamciațki. Acolo am găsit ce a trebuit, adică mâncare, căldură și ne-am întors fericiți că am reușit să ajungem a doua oară pe vârf.

Mi-a plăcut acolo că totul depindea de tine, erai izolat. Dacă se întâmpla ceva, la 600 de kilometri de orice așezare, nu venea nici dracu' după tine. Dar am fost 8 oameni foarte bine pregătiți, foarte experimentați, dar și foarte buni companioni. Indiferent cum e vremea, cât e de greu traseul, până la urmă contează cel mai mult echipa, interacțiunea între noi, și am avut parte de o echipă superbă.În ianuarie am fost în Uganda. Vroiam să mă mai duc și anul următor, dar nu am cu cine. M-am jurat că în Uganda o merg în fiecare an. Este una dintre cele mai frumoase țări pe care le-am vizitat vreodată. Muntele Ruwenzori l-am făcut de 3 ori până acum. Mi-am făcut prieteni acolo. E un sat unde le trimit colete cu echipamente de munte la 2-3 luni. Este o țară extrem de sigură, o țară în care dacă mergi îți dai seama cât de fericiți sunt în sărăcia lor, dacă pot să spun așa. Ca să ajungi la muntele Ruwenzori, trebuie să treci prin cea mai mare zonă de bananieri din lume. Este o regiune care se numește Kasese și trebuie să mergi 400 de kilometri ca să ajungi la orașul Kasese, de unde începe muntele. Gândește-te că mergi cu o mașină închiriată și la un moment dat vezi cum ies dintre bananieri copilași care se duc la școală. Și toți îți zâmbesc, sunt atât de frumoși și de binevoitori, încât am zis că parcă aș fi la mine acasă. Diferența e că sunt foarte săraci, dar nu-ți dau în cap.
Dacă m-ai întreba acum unde m-aș duce dacă aș merge în Africa, ți-aș zice direct: Uganda. În Kenya am fost de câteva ori, Madagascar, Somalia, Tanzania, dar Uganda mi-a rămas pe suflet.
În Africa am mai fost pe Kilimanjaro, Mount Kenya. În Mount Kenya am condus cea mai mare expediție a tuturor românilor. Eram 24 de români și am stat o lună de zile în 2007 și am făcut trasee în premieră mondială, pe care le-am botezat cu nume românești: „România", „București", „Drumul Taberei" și așa mai departe.

Pe Himalaya am fost în 2003, dar m-am întors cu un gust amar. Expediția a fost organizată de mine, dar cu sprijinul Guvernului, care ne-a dat 200.000 de dolari. Când te întorci de pe Everest, te aștepți ca prin acest succes al tău, guvernul să beneficieze cumva de el, dar asta nu s-a întâmplat. Când ne-am întors, am dat telefoane, nu ne-a băgat nimeni în seamă. Mă, noi am fost acolo, n-am murit, am făcut vârful Everest, cel mai înalt de pe planetă și nu ne-am dus să mâncăm lebede. Am fost ca să demonstrăm că putem, dar guvernul nu ne-a răspuns niciodată la telefon sau la o scrisoare. Am rămas interzis! Cum mă, adică tu îmi dai bani, eu mă întorc cu succes, n-a murit nimeni cu toate că se știe că moare 1 din 6 oameni pe traseul ăla, am venit sănătoși și tu să nu beneficiezi nicicum? Toată viața am vrut să fac Everestul și să-l fac într-o expediție românească, că puteam să merg în una internațională.
Așteptam măcar un semn de mulțumire din partea oamenilor care conduceau țara atunci. Să ne zică „Bravo mă! Ne mândrim cu voi!". Nu așteptam bani, așteptam o altfel de primire. Când ne-am întors pe 7 iunie 2003, pe prima pagină a ziarelor de sport era știrea că divorțează Mutu! Abia pe pagina 7 scria că o echipă a României a ajuns pe Everest! Se promovează prea mult non-valorile... Pe cine să-și aleagă copiii ăștia ca modele în viață când promovezi astfel de oameni la televizor și în ziare?

Totuși, cum a fost momentul când echipa a ajuns pe vârf?

Fericirea cea mai mare nu o simți în vârf. Pe vârf ești o cârpă, ești un om care se bucură într-adevăr că nu mai trebuie să facă nici un pas în sus. Dar nu poți să te bucuri foarte mult, că trebuie să mai și cobori. La coborâre se moare cel mai mult, poate mai mult de 70-80% din cazuri au loc la coborâre, pentru că ești deconcentrat. Atunci când urci un vârf înalt, trebuie să ai resurse să îl și cobori. Fericirea o simți când ajungi jos, faci o baie, când te schimbi de hainele alea în care ai stat 3 luni de zile și când bei o bere. Atunci îți dai seama că ai făcut o chestie nemaipomenită. Sunt mulți care te-ar putea minți: „Ești fericit, sunt cel mai bun!". E o vrăjeală. Un alpinist corect o să-ți spună că e fericit că s-a întors și e în viață.

Un mare alpinist, Rein Messner, a spus o chestie: „Un alpinist bun e un alpinist în viață". Sunt mulți alpiniști buni care au făcut o greșeală elementară. Și-au uitat ochelarii în cort și au orbit, și-au uitat o mănușă și le-au degerat mâinile. Eu am trăit o experiență în care i-au tăiat unuia piciorul în spatele cortului meu și a fost cumplit pentru mine.

Eram în Aconcagua în 1996. Gândește-te că mâine dimineață să zicem trebuia să plec spre vârf. Și seara au adus un englez degerat de sus și au trebuit să îi amputeze piciorul în cortul echipajului medical, care era la 5 metri de cortul meu. Eu încercam să dorm și ăla țipa acolo că îi tăiau piciorul. Mă gândeam: „Cu ce sunt eu mai bun ca ăla? Cu ce merit eu mai mult, să ajung pe vârf, față de omul ăla căruia îi taie piciorul?". Puterea unui alpinist nu stă în faptul că se cațără el bine, ci stă în faptul că poate trece peste astfel de momente.

În Everest e un indian care e înghețat la 8.600 de metri, din 1995. El e acolo, nu-l ia nimeni, pentru că presupune mulți bani să iei un cadavru de pe Everest. Și tu trebuie să treci efectiv peste el. E o creastă foarte îngustă și tu treci peste el. Și asta îți vine în cap: „De ce merit eu să ajung în vârf? Și el a avut vise". Omul acela sigur a făcut o greșeală.
Te-ai confruntat vreodată cu o situație care ți-ar fi putut fi fatală?

Poate de fiecare dată, dar am tras frâna de mână, să zicem. Cel mai mare pericol pe care l-am simțit vreodată a fost în Bolivia, pe vârful Illimani, are 6.500 de metri. Am plecat 4 români. Unul a făcut edem pulmonar și a trebuit să se întoarcă. Celorlați doi li s-a făcut rău în ultima tabără înainte de vârf. I-am lăsat în cort și am plecat noaptea la ora 3 de unul singur. Ca să ajungi în vârf trebuia să urci un perete vertical de 300 de metri din gheață. La coborâre mi-a fost cel mai frică din viața mea. În mod normal, trebuie să cobori cu coardă, asigurat de un coechipier. Eu eram singur. Am coborât peretele în 3 ore și când am ajuns la cort m-am jurat că nu mai urc un metru în viața mea. Mi-a fost atât de greu și atât m-a secat de energie încât am zis că nu mai vreau să urc nicăieri vreodată. După două săptămâni eram pe Chimborazo în Ecuador.

Greu e peste tot. În McKinley am avut minus 42 de grade Celsius. În Antarctica în 2009 am avut minus 52 de grade pe vârful Vinson. Atunci mi-a degerat fața. Îmi pierdusem masca și la minus 52 de grade și cu vânt de 50 de km/h e complicat. 3 zile nu mi-am dat seama că am degerat, am zis că am scăpat. Când am ajuns după 3 zile într-un cort special, m-am dezghețat și fața mi-a explodat. La durerile pe care le-am avut și senzația de atunci, am zis că nu merită să mergi până în Antarctica numai ca să degerezi. Am nasul și buzele degerate acum. Sunt lucruri cu care plătești pentru ce faci.
Care a fost prima expediție importantă?

Prima mea expediție importantă a fost în 1994 în Kilimanjaro. Am plecat 5 români, bineînțeles că nu aveam bani foarte mulți, aveam 500 de dolari. Ca să ajungem în Kenya, și de acolo în Tanzania, a trebuit să plecăm cu un avion militar până în Somalia, în Mogadishu, în timpul războiului, ca să schimbe militarii de acolo. După 3 zile de stat în Mogadishu, unde se trăgea ca la nuntă, am plecat în Nairobi, în Kenya. Expediția noastră s-a numit „Din iad, în rai". Atunci am făcut record mondial de viteză pe Kilimanjaro, l-am făcut în 49 de ore. Vârful se face în mod normal în 5 zile, dar ca să stai în Kilimanjaro trebuie să dai 200 de dolari pe zi. Noi nu aveam banii ăștia. Am dat 200 de dolari și am zis că pe restul îi dăm la întoarcere. Când am coborât șeful parcului zicea că noi nu am ajuns pe vârf. „Cum să nu ajungem? Uite filmarea, pozele!". Și băiatul nu ne-am mai luat încă 200 de dolari. A doua zi au venit o grămadă de băieți să ne spună că am făcut recordul mondial de viteză. De fapt noi l-am făcut că nu aveam bani.

Ce alte expediții te-au marcat?

În Papua Noua Guinee cred că se află cel mai frumos munte din lume, Carstenz, dar se află în mijlocul unui areal unde trăiește tribul Dani, ultimul trib de canibali din lume. Și ca să ajungi la munte, trebuie să treci pe la ei. Noi am trecut printr-un sat care se chema Ilaga și am fost sechestrați 4 zile acolo de către un șef rebel. În prima fază au venit locotenenții și ne-au zis să ne dezbrăcăm să ne caute de arme, că urma să vină domnul Titus. 4 zile am stat în pielea goală. A venit Titus Murip în fiecare seară să negociem. Inițial a cerut 10.000 de dolari să trecem prin satul lui, după 4 zile am ajuns la 1.600 de dolari. I-am plătit în rupii indoneziene și am plecat spre munte. A durat 8 zile să ajung acolo, dar mi-am dat seama că merită orice sacrificiu să ajung acolo.
Muntele l-am făcut în premieră românească și mai mult, vârful l-am cățărat de unul singur.
Care este locul preferat din lume?

Dacă ar fi vreodată să mă mut din România, aș pleca în Africa, în Uganda. Am acolo un prieten, un englez, care stă într-un parc național de 23 de ani. Și-a făcut un „lodge" și primește turiști, trăiește numai din astea. Stă în pantaloni scurți, are o mașină fără uși și fără acoperiș, din 1950 și e fericit. Nu ai nevoie defapt de bogății, de calculatoare și telefoane ca să fii fericit, contează să fii fericit aici (arată spre inimă).

Aș vrea să duc cât mai mulți oameni la Machu Pichu. Am fost de 8 ori. Acolo îți dai seama cât de mic ești de fapt. Ești un fir de nisip. Când îi văd pe unii că se cred buricul Universului, i-aș duce acolo să îi dau cu capul de stâncile alea.

Cât de important este echipamentul?

Într-o expediție pe muchie de cuțit sunt câteva lucruri extrem de importante. Primul este echipa. Al doilea este echipamentul, iar al treilea este mâncarea. În sensul ăsta, 90% din expediție este asigurată, restul de 10% depinde de tine și de vreme.

E greu de discutat echipamentul. Te încalți și te îmbraci cu ceva ce ai testat și cu ce te simți tu confortabil. Gore-tex-ul este cel mai bun, puful mai e bun, dar important este să fie totul verificat, să nu faci bătături, să îți țină de cald. Așa e cel mai bine.

scienceworld.ro - 2012