Mariana Gheorghe - Petrom

Mariana Gheorghe

Mariana Gheorghe a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale la Academia de Studii Economice Bucureşti în 1979, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti în 1989 şi Finanţe Corporatiste la London Business School

în 1995. Şi-a început cariera în 1979, deţinând diverse poziţii în cadrul a două companii romaneşti, Policolor şi Chimica / Romferchim până în 1991. Între 1991 şi 1993, Mariana Gheorghe a lucrat pentru Ministerul Finanţelor din România, unde a deţinut funcţia de Director General Adjunct, Departamentul de Finanţe Internaţionale. In prezent ocupa functia de Director General Executiv in cadrul companiei Petrom.



Articole din presa:

 

Povestea Marianei Gheorghe, cel mai puternic CEO din Romania

Numirea Marianei Gheorghe la conducerea Petrom in 2005 a fost una dintre primele decizii legate de viata companiei dupa privatizare, la aproximativ un an de la achizitia celei mai mari companii din Romania de catre grupul austriac OMV.

Numirea noului CEO la scurt timp dupa privatizare a fost decisa pentru ca noul CEO sa poata implementa strategia gandita pentru Petrom, dar mai ales pentru a face trecerea de la o companie de stat la o corporatie. Mariana Gheorghe a fost recrutata de OMV de la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare.

|n 2010, Mariana Gheorghe implineste 30 de ani de cariera, care a inceput in industrie, mai precis in productia chimica, a continuat cu comert intern si international, apoi cu macroeconomie (fiind angajata la inceputul anilor 1990 in Ministerul de Finante), iar de la mijlocul anilor 90 cu banking in cadrul BERD: "Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lunga etapa din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar si personalitatea si cariera in final", dupa cum spune Mariana Gheorghe. Atunci cand isi descrie cariera, Mariana Gheorghe foloseste cuvintele "diversitate si schimbare": "De fiecare data am invatat ceva nou, dar niciodata nu am trecut de la alb la negru, niciodata nu am facut o miscare fara sa am un fundament pe care sa construiesc urmatoarea miscare de cariera".

Miscarea in cariera care a insemant si cea mai mare provocare a vietii profesionale, dupa cum considera Mariana Gheorghe, a fost insasi acceptarea pozitiei de CEO al Petrom: "Petrolul e o industrie pe care nu as vrea sa o numesc neagra, desi e destul de neagra din cauza produsului de baza, dar e o industrie pur masculina prin definitie, iar femeile nu sunt atrase de industria asta. Pentru mine insa, petrolul si industria reprezinta o atractie: chiar cred in rolul si destinul pe care energia il joaca in viata societatii si in viata unor economii".

De la venirea la conducerea celei mai mari companii din Romania, Mariana Gheorghe a aplicat cea mai mare parte a planului de privatizare propus de compania mama, care a insemnat restructurarea companiei, investitii de aproape 4 miliarde de euro, in special in productia de hidrocarburi, dar si in rafinare si marketing, schimbarea sistemului de operare a benzinariilor, constructia unui nou sediu in care sa lucreze toti angajatii companiei, dar, mai presus de toate, transformarea Petrom intr-o companie proaspata si mai ales profitabila.

BusinessMagazine - 2011



Cea mai puternică femeie din România. Povestea ei în catalogul 200 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA, care va fi lansat la gala Woman in Power

Cariera ei a început în urmă cu 31 de ani în industrie, în producţia chimică, a continuat cu comerţ intern şi internaţional, apoi cu macroeconomie, iar de la mijlocul anilor ‘90 cu banking în cadrul BERD.

Mariana Gheorghe este una din eroinele Catalogului "200 cele mai puternice femei din business", care va fi lansat în curând, şi ale galei "Woman in Power".(19 martie 2014)

„Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lungă etapă din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar şi personalitatea şi cariera în final". În 2005 Mariana Gheorghe a fost recrutată de OMV de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Acceptarea poziţiei de CEO al Petrom a însemnat cea mai mare provocare a vieţii profesionale pentru cel mai puternic CEO din România. De la venirea la conducerea celei mai mari companii din România, Mariana Gheorghe a aplicat cea mai mare parte a planului de privatizare propus de compania mamă, care a însemnat restructurarea companiei, investiţii de aproape 4 miliarde de euro, în special în producţia de hidrocarburi, dar şi în rafinare şi marketing, schimbarea sistemului de operare a benzinăriilor şi construcţia unui nou sediu unde să lucreze toţi angajaţii companiei.

BusinessMagazine - 2013

 

Mariana Gheorghe a fost doi ani la rând cel mai admirat CEO din România. Unde se află acum?

Cariera Marianei Gheorghe a început în urmă cu 31 de ani în industrie, în producţia chimică, a continuat cu comerţ intern şi internaţional, apoi cu macroeconomie, iar de la mijlocul anilor ‘90 cu banking în cadrul BERD.

"Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lungă etapă din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar şi personalitatea şi cariera în final". În 2005 Mariana Gheorghe a fost recrutată de OMV de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Acceptarea poziţiei de CEO al Petrom a însemnat cea mai mare provocare a vieţii profesionale pentru cel mai puternic CEO din România. De la venirea la conducerea celei mai mari companii din România, Mariana Gheorghe a aplicat cea mai mare parte a planului de privatizare propus de compania mamă, care a însemnat restructurarea companiei, investiţii de aproape 4 miliarde de euro, în special în producţia de hidrocarburi, dar şi în rafinare şi marketing, schimbarea sistemului de operare a benzinăriilor şi construcţia unui nou sediu unde să lucreze toţi angajaţii companiei.

BusinessMagazine - 2012

 

Cel mai admirat manager din România

„Cred că Petrom este esenţa transformării României: trecerea de la o companie de stat, cu mentalitatea, tarele şi provocările unei mentalităţi de comandă, rigide, fără existenţa unor principii de piaţă, comerciale, la o companie pe care mi-o doresc şi pe care sper să o puteţi numi cu toţii în scurt timp o companie modernă, flexibilă, dinamică, tânără, tot mai tânără, care să fie un model al businessului românesc." Mariana Gheorghe, pentru al doilea an votată cel mai admirat CEO din România de către colegii săi din business, conduce cel mai mare business din România de şase ani şi speră ca mandatul său să fie definitoriu pentru Petrom, dar şi pentru România.

Vorbind despre ceea ce este definitoriu pentru persoana sa, Mariana Gheorghe povesteşte mult despre familie, începând cu perioada copilăriei: "Mi se pare foarte important să încep cu educaţia pe care am primit-o în cei 7 ani de acasă. Eu am crescut într-o familie de clujeni, care ne-a crescut cu nişte principii destul de rigide, spun unii, serioase, spun alţii. Sigur că a fost, în esenţă, o educaţie primară: responsabilitate, disciplină, să duci bine lucrurile până la capăt" şi continuând cu deciziile maturităţii: "Ce a fost foarte important pentru mine a fost sprijinul soţului şi al familiei - nu o spun ca un clişeu, de multe ori el m-a împins să îndrăznesc, mi-a dat curaj, de multe ori provocările erau aşa de mari că poate nu aş fi avut curaj să le fac, dar acest partener de viaţă de 30 de ani a însemnat foarte mult pentru mine. De aceea, când mă întreabă cineva cum împac familia cu cariera, spun că pentru mine familia e un driver".

Cariera Marianei Gheorghe a început în urmă cu 31 de ani în industrie, mai precis în producţia chimică, a continuat cu comerţ intern şi internaţional, apoi cu macroeconomie, iar de la mijlocul anilor '90 cu banking în cadrul BERD: "Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lungă etapă din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar şi personalitatea şi cariera în final". În 2005 Mariana Gheorghe a fost recrutată de OMV de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Acceptarea poziţiei de CEO al Petrom a însemnat cea mai mare provocare a vieţii sale profesionale.

Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, a oferit, în cadrul evenimentului MEET THE CEO, organizat de revista BUSINESS Magazin, sfaturi pentru tinerii manageri şi antreprenori.

BusinessMagazine - 2011

 

Secret academic la Timişoara. Şefa Petrom nu vorbeşte despre activitatea companiei

Mariana Gheorghe, conducătorul celei mai mari companii petroliere din România, Petrom, a dobândit vineri titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara. Venită în oraşul de pe Bega pentru a-şi ridica distincţia şi roba aferentă, ea a lăsat vorbă presei locale că nu va vorbi despre benzină scumpă sau alte asemenea teme, decât despre titlul primit. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Europarlamentare 2014. PSD îi acuză pe şefii liberali că fac turism el... Europarlamentare 2014. Primarul din Ocna Sibiului a dat indicaţii într... 7 părţi „nefolositoare“ ale corpului: părul de la subraţ atrage parten... „Doamna director a transmis că nu va face nici un fel de alte declaraţii pe alte subiecte decât cel legat de titlul de Honoris Causa”, am fost avertizaţi din timp de către o persoană amabilă care bifa pe o listă numele invitaţilor la eveniment. Titlul de Honoris Causa Publicorum se acordă personalităţilor din mediul socio-economic care au avut o contribuţie substanţială şi de durată la dezvoltarea domeniului în care activează, creând un impact pozitiv în cadrul comunităţii. “Sunt convinsă că prin programele pe care noi le dezvoltăm în relaţiile cu universităţile şi mediul academic în ansamblu vom continua să identificăm proiectele în care să ne implicăm, împreună cu minunatul corp academic şi entuziasmul studenţilor de la Universitatea de Vest din Timişoara, în realizarea unor obiective de interes comun”, a declarat Mariana Gheorghe. Pentru UVT, acordarea titlului onorific reprezintă, de fapt, un parteneriat cu mediul de afaceri, unul care să aducă ...beneficii pentru mediul academic. “Conferind titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Mariana Gheorghe, Universitatea de Vest din Timişoara stabileşte noi parteneriate puternice cu mediul de afaceri, parteneriate al căror beneficiar să fie comunitatea academică, prin implicarea cadrelor didactice şi a studenţilor în proiecte de anvergură. Avem aproape oameni puternici şi împreună putem realiza lucruri importante pentru comunitate”, spune rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea. Mariana Gheorghe este conducător al celei mai importante companii petroliere de pe piaţa românească. În declaraţia prezentată cu ocazia primirii titlului, Marian Gheoghe a vorbit despre responsabilitatea socială a companiei în economie, despre antreprenoriat şi despre companiile conduse de femei, o sitiuaţie tot mai des întâlnită în economia mondială. Mariana Gheorghe este primul executiv român şi singurul manager din Europa de sud-est care a intrat în clasamentul celor mai puternice femei din lumea internaţională a afacerilor. În anul 2013 a fost desemnată “Cea mai influentă femeie din România” de către revista Forbes România şi “Business Leader of the Year” de către revista Business Review, iar în anul 2012 revista The Marketer i-a acordat distincţia de "CEO-ul anului".

adevarul.ro - 2014

 

Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom: Consumul de gaze a scăzut cu 8% în 2013, vânzările de carburanţi au stagnat, şi au scăzut la păcură şi bitum

Consumul naţional de gaze naturale a scăzut cu 8% în anul 2013, iar importurile au înregistrat un minus de 50%, în special din cauza scăderii activităţii industriale şi a vremii calde, ceea ce a avut un impact asupra activităţii Petrom pe acest segment de activitate, a declarat Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Petrom a înregistrat anul trecut un profit-record de 1,09 miliarde de ... Precedent: Marea Britanie va analiza profiturile mari ale furnizorilor... Rompetrol îşi face termocentrală la Midia. Investiţia este estimată la... Preţul gazelor pentru industrie va fi complet liberalizat la jumătatea... Ea a afirmat că cererea a fost de 12,5 miliarde de metri cubi în România, din care importurile s-au ridicat la doar 1,5 miliarde de metri cubi. Volumul vânzărilor consolidate de gaze a urcat cu 1%, situându-se la 4,9 miliarde de metri cubi.   În privinţa electricităţii, consumul intern al ţării a scăzut cu 5%, însă producţia a scăzut cu doar 2%. Acest lucru a avut loc din cauza că s-au dublat exporturile de electricitate, România devenind acum un exportator net. Mariana Gheorghe a explicat că s-a schimbat şi structura producţiei, având o oferta hidro mai mare, dar şi o creştere puternică a capacităţilor regenerabile, în special eolian şi solar. Şefa Petrom a mai anunţat că societatea a livrat 2,9 TWh, adică 5% din totalul producţia României.   În sectorul produselor petroliere, vânzările de produse rafinate au scăzut cu 4% la nivel de grup, atunci când se adună vânzările din benzinăriile Petrom deţinute în Bulgaria, Serbia şi Moldova. Per total, vânzările interne au scăzut cu 2%, în special din cauza cererii pentru o serie de produse precum păcură sau bitumul.   Gheorghe a afirmat că introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi va avea un impact între 1 şi 3% asupra consumului. Compania a anunţat că rafinăria de la Brazi a lucrat în 2013 la o capacitate de 90%.   "Putem să spunem că am intrat într-o liga care ne face onoare, cea a rafinăriilor foarte performanţe", a afirmat Mariana Gheorghe.

adevarul.ro -2014

 

Directorul Petrom, Mariana Gheorghe: Sotia premierului Ungureanu nu este salariata a Petrom ci are un contract de consultanta medicala cu OMV AG

Medicul Daniela Ungureanu, sotia premierului Mihai-Razvan Ungureanu, nu este salariata a Petrom, ci are un contract de consultanta medicala cu OMV AG, din Viena, in cadrul caruia desfasoara activitate si pentru Petrom, a declarat directorul general al companiei, Mariana Gheorghe, pentru Agerpres.

 

"Doamna Ungureanu nu este salariata a Petrom. Ceea ce stim noi este ca are un contract de consultanta medicala cu OMV AG din Viena si, in cadrul acestui contract, ea desfasoara atat activitate pentru Petrom, in board-ul, in Consiliul de Administratie al unei filiale a noastre, Petromed, care are numai activitati medicale, cat si activitati de sprijin, de mecenat medical pe care compania il are in legatura cu angajatii sai, astfel incat sa ajute social, medical, anumiti angajati aflati intr-o anumita situatie dificila", a precizat Mariana Gheorghe, intrebata in legatura cu pozitia Danielei Ungureanu in cadrul companiei OMV Petrom.

 

Declaratia Petrom vine ca urmare a discutiilor privind un posibil conflict de interese din cauza functiei pe care o ocupa sotia premierului in cadrul companiei petroliere, relateaza agentia de presa citata.

 

Conform declaratiei de avere depuse la inceputul mandatului de premier, in anul fiscal 2011, sotia premierului, medicul Daniela Ungureanu, a obtinut 46.142 de lei ca salarii de la Institutul Clinic Fundeni, 84.000 de euro venituri din activitati independente - servicii de consultanta medicala pentru compania OMV AG Viena.

 

Intrebata cum comenteaza criticile aduse de presedintele Traian Basescu in legatura cu profitul obtinut anul trecut de Petrom, Mariana Gheorghe a raspuns:

 

"In momentul in care vorbim de profit, conotatia este ca acele profituri se duc cuiva. Ele sunt reinvestite in economia romaneasca. 17.000 de furnizori ai Petrom se bucura de aceste profituri. 17.000 cred ca este un numar care pentru oricine reprezinta ceva. Ne-am uitat la numarul de angajati ai acestor companii - peste 70.000 oameni sunt beneficiarii acestor investitii pe care le facem. Suntem o companie cu peste 20.000 de oameni care muncesc din greu pentru a atinge aceste rezultate, care sunt in stricta respectare a legalitatii si a unor principii comerciale de dezvoltare sanatoasa a unei companii. Noi suntem foarte importanti pentru economia romaneasca, ca si alti operatori din energie, si credem ca este de datoria noastra sa asiguram productia continua a acestor produse de baza, care sunt de vocatie nationala, nu sunt doar pentru anumite categorii de companii sau de oameni, pentru ca, atat gazul, cat si combustibilul si energia electrica, au vocatie nationala, sunt pentru toata lumea, sunt produse care vor fi de siguranta pentru existenta unei tari in diverse forme. Faptul ca am realizat aceste profituri dovedeste inca o data ca am legalizat profiturile pe care o companie de marimea si de natura acestei activitati trebuie sa o faca. In final, nu spunem ca suntem mai speciali decat altii, spunem doar ca facem o activitate profesionala, legala si cu toata considerarea pentru impactul economic si social pe care il avem, dar, in acelasi timp, credem ca acest lucru este de respectat. Ne pare rau ca domnul presedinte a ajuns la aceasta concluzie. Sper insa sa isi reconsidere aceasta atitudine si sa vada lucrurile bune pe care aceasta companie le face in societatea romaneasca."

 

Amintim ca, in urma cu o saptamana, presedintele Traian Basescu a afirmat, la ProTV, ca a rupt orice legatura cu Petrom, in semn de protest pentru excesul de profit pe care compania l-a obtinut intr-o perioada de criza, acuzand-o, totodata, de lipsa de fair-play.

 

"Eu sunt cel care a rupt orice legatura cu Petromul, ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obtinut intr-o perioada de criza", a declarat seful statului, intrebat de ce parte a "baricadei" este, in contextul in care Petrom a avut cel mai mare profit, dar cetatenii sunt nemultumiti de pretul benzinei.

 

Traian Basescu a subliniat ca nu ii place politica Petrom OMV pentru ca este una incorecta: "Sigur, nu poti sa ceri unei firme sa fie 100% morala, dar nici nu poti sa-mi arunci in fata, in fiecare zi: pretul mondial al petrolului este 120 de dolari barilul, cand tu il extragi cu 16 dolari din Romania. Deci, aici mi se pare ca este zona de lipsa de fair-play a Petromului", a adaugat Traian Basescu.

hotnews.ro - 2012

 

Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, locul 27 în topul Fortune al celor mai puternice 50 de femei din business

Mariana Gheorghe (57 de ani), CEO-ul Petrom, este singura femeie manager din România inclusă în topul celor mai puternice 50 de doamne din lumea afacerilor la nivel internaţional, exclusiv SUA, realizat de revista Fortune.

Mariana Gheorghe, care a preluat din 2006 frâiele celei mai mari companii din România, ocupă anul acesta locul 27, aflându-se într-o companie selectă de femei de afaceri printre care se numără Maria das Gracas Foster, CEO-ul Petrobras, sau Güler Sabanci - de la Sabanci Holding (Turcia).

Topul „Most Powerful Women in Business“ este realizat de editorii Fortune folosind patru criterii, respectiv dimensiunea şi importanţa în economia globală a companiei conduse, situaţia actuală şi strategia companiei, carieră, precum şi influenţa culturală şi socială a persoanei. Comparativ cu ediţia de anul trecut, Mariana Ghoerghe a urcat anul acesta 5 poziţii în clasamentul întocmit de Fortune.

 

Pentru Statele Unite, piaţă pentru care a fost întocmit un clasament separat de editorii Fortune, topul celor mai puternice femei de afaceri este condus de Ginny Rometti, CEO al IBM, urmată de Indra Nooyi, şefa PepsiCo, Ellen Kullman, DuPont, Marillyn Hewson, Lockheed Martin, şi Sheryl Sandberg, Facebook.

ZiarulFinanciar - 2013

 

Mariana Gheorghe, Petrom: 2013, un an de contribuție record la economia României. Anul acest vom investi peste un miliard de euro

 

Petrom a avut cea mai mare contribuție la economia României în 2013, de 3,5 miliarde de euro, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom, într-o conferință de presă referitoare la prezentarea rezultatelor anuale preliminare

"Da, am obținut anul trecut un profitde un miliard de euro și așa cum am arătat -o deja și în anii trecuți, tot profitul va fi reinvestit în anul curent", a spus Mariana Gheorghe.

Potrivit datelor prezentate, contribuția companiei la bugetul de stat prin taxe și dividende se ridică la 10 miliarde de lei, circa 2,3 miliarde de euro și a realizat investiții de 5,3 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro.

Petrom a raportat pentru anul trecut un profit net de 4,824 miliarde de lei (1,09 miliarde de euro) la cursul mediu de anul trecut de 4,4190 lei pentru un euro. Rezultatul net înregistrat de companie anul trecut este mai mare cu 22% față de profitul net din 2012 (3,946 miliarde de lei). Rezultatul net a cunoscut o creștere de 22% chiar dacă veniturile companiei au scăzut anul trecut cu 8% față de 2012, de la 26,25 miliarde de lei la 24,18 miliarde de lei, se menționează în comunicatul remis Bursei de Valori București referitor la rezultatele preliminare pentru 2013.

De la privatizare și până în prezent, OMV Petrom a avut contribuții la bugetul de stat al României și investiții care se ridică la 26 miliarde de euro. Investițiile realizate în perioada menționată 2005-2013 pe piața locală au fost de 40 miliarde de lei, aproape 10 miliarde de euro, în timp ce contribuțiile la bugetul de stat însumează 65 miliarde de lei, adică 16 miliarde de euro.

Potrivit lui  Gabriel Selischi, directorul de producţie al Petrom, 85% din investiții au fost direcționate spre sectorul de explorare și producție (E&P). În 2013, am avut punerea în funcțiune a sondei Totea, după descoperirea din 2012.

"Avem 20 de proiecte de redezvoltare, prin care vrem să revigorăm producția. În prezent avem 240 de zăcăminte, dar numai 10% intre ele, adică 24, contribuie cu 2/3 din producția noastră", a spus Selischi.

Referitor la explorările offshore, directorul Petrom a precizat că anul acesta vor fi realuate lucrările împreună cu ExxonMobil. Pe mare lucrurile stau puțin altfel, dacă pe onshore doar 1 din 3 sonde se dovedește a fi exploatabilă, pe offshore rata este este de 1 la 5 sonde.

Mariana Gheorghe: Reducerea consumului de gaze s-a făcut pe o scădere a importurilor, doar 1,5 mld mc de gaze importate, la un consum de aproape 12 mld.mc.

La Petrom am avut o creștere de aproape 1%, ajungând la vânzări consolidate de 4,9 miliarde mc.

În cazul energiei electrice, România a fost în 2013 exportator net, după ce în anul anterior țara noastră a fost nevoită de importe energie. "Noi am livrat prin centrala de la Brazi circa 5% din mixul de energie", a spus Mariana Gheorghe.

Principalele declarații:

- pe partea de rafinare am avut anul trecut cea mai bună performanță, rata de utilizare a crescut la 90%

- la producție a fost o creștere, astfel că și vânzările de produse rafinate au crescut cu circa 4%

- marketingul a avut o situație îmbunătățită pe partea de retail

- consumul de carburanți în România a stagnat, un lucru de apreciat, nu s-a văzut creștere așa cum s-a întâmplat cu PIB

- anul acesta ne așteptăm ca prețul mediu al țițeiului să fie peste 100 de dolari/baril

- cererea de gaze și electricitate precum și prețurile vor continua să fie sub presiune

- volumele de marketing vor fi sub presiune din cauza prețurilor internaționale ridicate la țiței și produsele petroliere și a măsurilor fiscale planificate în România

- anul acesta vom opri rafinăria 30 de zile pentru o revizie, dar ne propunem să rafinăm toată producția la Petrobrazi. Producția din România în 2013 a fost de 28,6 milioane de barili, restul până la producția totală de 32 mil. de barili a venit din Kahastan.

- bugetul de investiții pentru acest an este de peste un miliard de euro, 85% din această sumă urmând să fie adresată pentru explorare și producție

- alocarea de dividende va fi decisă în luna martie de către Consiliul de Supraveghere

- vom continua dialogul cu autoritățile române pentru un cadru fiscal și de reglementare pe termen lung, stabil și prielnic investitorilor

- Petrom a început ofertarea de gaze prin Opcom și Bursa de la Sibiu

- nu știm încă cum se va derula, în următoarele zile vom vedea rezultate

- Petrom nu face exporturi de gaze, există și o interdicție în acest sens și nu există nici posibilitatea fizică pentru export

Capital - 2014





 

 

 

New layer...